Premierul Ucrainei: Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” a secolului
Premierul ucrainean Denis Şmihal spune că situaţia din Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” şi poate cea mai gravă catastrofă a secolului, în condiţiile în care oraşul port din sud-estul ţării se confruntă cu bombardamente constante din partea forţelor ruseşti, scr.
Primul discurs public al premierului taliban din Afganistan. El cere ajutor ca ţara să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă
Regimul taliban doreşte relaţii paşnice cu restul lumii, a declarat prim-ministrul afgan, în primul său discurs adresat naţiunii.
Medicul Adrian Wiener: România trece printr-o catastrofă umanitară. În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei
„România trece printr-o catastrofă umanitară”, după ce în ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei şi de 6 ori mai mult decât media lumii, a afirmat Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.